Kitaro concertează pentru prima dată în România

Kitaro, renumitul artist japonez de muzică New Age va susține primul concert în România, în 2014.

Videoclipul piesei de pe genericul noului joc PS Vita „Samurai & Dragons” a fost lansat

Piesa este interpretată de Leah Dizon, care își face astfel debutul pe scena muzicală japoneză după o pauză de trei ani.

Muntele Fuji, simbolul Japoniei, a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO

Acesta este cel de-al 17-lea obiectiv din Japonia inclus în patrimoniul UNESCO.

Magazin românesc online cu cosmetice asiatice

Recent, s-a lansat Dolly Skin, un magazin românesc online dedicat produselor cosmetice provenite din Asia unde găsiți produse precum faimoasele BB Cream asiatice.

Japonia prelungește programul Visa Waiver pentru români

Fără vize de Japonia până în 31 decembrie 2015. Autoritățile nipone au prelungit programul Visa Waiver.

miercuri, 11 mai 2011

Proiecție de concert J-rock la Facultatea de Limbi Străine


Facultatea de Limbi Străine a Universității din București organizează un eveniment în cadrul căruia veți putea urmări proiecția unui concert de rock japonez. Este vorba despre concertul susţinut pe 6 ianuarie 2011 în Nippon Budōkan, de formația Alice Nine în încheierea turneului “FLASH LIGHT from the past”.

Tora, Saga, Shou, Nao şi Hiroto au format Alice Nine în 2004, după ce formaţiile din care făceau parte s-au destrămat. Au susţinut primul concert împreună în data de 11 mai 2004 la Ikebukuro Cyber şi au lansat primul single, “Namae wa, Mada nai”, în iulie.

Pe 5 iulie 2010, formaţia a început un turneu naţional în cadrul căruia au susţinut 30 de concerte în 27 de cluburi din Japonia, şi care s-a încheiat pe 6 ianuarie 2011 cu un live în Nippon Budōkan din Tōkyō: Alice Nine Live Tour 10 “FLASH LIGHT from the past” FINAL at Nippon Budōkan.

Proiecția va avea loc vineri, 13 mai, ora 18, în Laboratorul 1 (etaj 2) al Facultății de Limbi Străine, clădirea din Str. Pitar Moș, în spatele cinema Scala.



luni, 9 mai 2011

Lansare carte - ”Iertați-mă că nu sunt japonez”


Pentru toți iubitorii Japoniei și nu numai, la editura Curtea Veche va fi lansată o nouă carte intitulată ”Iertați-mă că nu sunt japonez” scrisă de George Moise.

Cartea este povestea adaptării (sau a inadaptării) în Japonia, suma experienţelor primului an, din cei trei petrecuți acolo, într-o cultură total diferită sau un alt amestec bizar de căutări şi rătăciri, eşecuri şi scurte regăsiri. 

”Iertaţi-mă că nu sunt japonez” nu este un jurnal de călătorie, ci mai degrabă povestea unui fost călător, care îşi găseşte în cele din urmă ţărmul. Este povestea unei Japonii văzute prin ochii unui om care încearcă să se adapteze şi să-şi creeze un spaţiu pe care să-l poată numi „acasă“. 

„Dacă aş fi un personaj, care e de fapt povestea mea? E spectaculoasă? Nu. E povestea simplă a unui om care încearcă să citească ziarul. Şi, timp de un an, învaţă semne şi cuvinte. Îl despart o mie de semne neştiute de ziua în care va deschide un ziar şi îl va citi. Atâta tot. Nu e un erou.“

Lansarea cărții va avea loc miercuri, 11 mai, ora 18:30, la Cărturești.

Prețul volumului este de 24 lei, iar online, pe site-ul editurii, îl puteți achiziționa la prețul de 20 lei, preț redus.


vineri, 6 mai 2011

O nouă invenție japoneză - accesorii operate de creier


Japonezii surprind cu o nouă invenție neobișnuită. De data asta nu e vorba de vreun roboțel, ci de accesorii vestimentare controlate de creier.

Compania Neurowear va lansa pe piață în curând primul astfel de produs sub forma unor urechi de pisică. Urechile sunt atașate de o bentiță dotată cu senzori ce captează semnalele creierului. Astfel, când ești relaxat, urechile se apleacă, iar când ești concentrat acestea se ridică. Produsul este destinat atât fetelor, cât și băieților, care se arată la fel de entuziasmați de noua invenție.






miercuri, 4 mai 2011

Festival japonez la C.N. ”Ion Creangă” din București


Un nou eveniment japonez va avea loc pe sâmbătă, 14 mai, în București.

Colegiul Național ”Ion Creangă” din București organizează festivalul japonez intitulat ”O mie de cocori”. Veți fi întâmpinați cu muzică japoneză, karaoke, jocuri video, expoziții de origami și ikebana, shodo și sumi-e, iar pentru iubitorii de senzații tari s-a pregătit o casă bântuită.

Festivalul va începe la ora 10:30 și se va încheia la ora 17.



Festival japonez la Grădina Botanică din București


Weekend-ul acesta petreceți în stil japonez la Grădina Botanică din București.

Duminică, 8 mai, între orele 10-18, are loc cea de-a doua ediție a festivalului japonez „Michi Biraki”, unde vă buteți bucura de o diversitate de activități și elemente ale culturii japoneze. Dansuri și teatru japonez, karaoke, ikebana, origami, jocuri cu zmee și partide de go, sushi și prăjuturi cu răvașe, sunt doar câteva dintre surprizele cu care studenții de limbă japoneză vă așteaptă anul acesta. De asemenea, nu vor lipsi manga și anime-uri, și nici fetele îmbrăcate în kimono-uri colorate.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Ambasadei Japoniei la Bucureşti, al Asociaţiei Profesorilor de Limba Japoneză din România, al Colegiului Naţional “Ion Creangă” Bucureşti şi al Universităţii “Dimitrie Cantemir”.





Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More